101

Site-ul grecesc Romfea a publicat scrisoarea Patriarhului Bartolomeu, din 7 aprilie 1997, în care se lua notă de anatemizarea Patriarhului schismatic al Ucrainei, Filaret Denisenko - pe care, recent, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu l-a reintegrat în Biserica Ortodoxă (vezi ARHIVA Lăcașuri Ortodoxe), dincolo de decizia Patriarhiei Moscovei.

Publicăm mai jos traducerea scrisorii din 7 aprilie 1997 a Patriarhului Constantinopolului, Bartolomeu, adresată Patriarhului Moscovei, Alexei al II-lea, prin care se lua notă de anatemizarea lui Filaret Denisenko și de îndepărtarea altor clerici de către Patriarhia Moscovei:

„Prea Fericirea Voastră și Sanctitatea Voastră Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, iubite și foarte drag Nouă frate în Dumnezeu Hristos și coslujitor al nostru, Vă îmbrățișăm frățește în Domnul și vă salutăm cu drag.

Cu atenția cuvenită, am citit în ședința Sfântului Sinod, care stă alături de noi, scrisoarea din 6 martie a acestui an (nr protocol 749), Preafericirea Voastră prea dragă, comunicând Bisericii noastre Sfinte decizia canonică a Sinodului Vostru Sfânt de a impune sancțiune anatemei lui Filaret (Denisenko) și Gleb Yakunin, și îndepărtarea din ordinul preoțesc și caterisirea lui Rousantsov Valentin, Adrian Starina și Ioasaf Chibaïev.

Luând în considerare decizia de mai sus, am comunicat Ierarhilor Tronului nostru Ecumenic și i-am îndemnat să nu mai întreprindă nicio comuniune eclezială cu cei de mai sus.

Prin rumare, Preafericirea Voastră îmbrățișându-Vă cu un sărut sfânt, cu iubire profundă în Domnul și cu cea mai înaltă considerație, vom rămâne Preafericirii Voastre iubitul frate în Hristos,


+ Bartolomeu al Constantinopolului"


Foto: cu titlu informativ

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01132 sec - PID: 15433