44

Papa Francisc declara ca sprijina unitatea Bisericii Ortodoxe Ruse

Publicat în urmă cu 13 zile, în Lonews, de

Vaticanul sprijină cu fermitate unitatea Bisericii Ortodoxe Ruse, a spus Papa Francisc, miercuri, 30 mai 2018, în cadrul unei întâlniri cu o delegație a Patriarhiei Moscovei condusă de Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk.


"În prezența voastră, și mai ales înaintea dumneavoastra, dragul meu frate, aș dori să subliniez încă o dată că Biserica Catolică nu va folosi niciodată o abordare care sa provoace diviziuni. 


Nu vom permite niciodată un astfel de lucru. Nu vrem asa ceva. Există o singură Patriarhie în Rusia, a dumneavoastra. Și noi nu vom mai avea alta", a spus Papa, potrivit Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ruse.


Papa a declarat, de asemenea, că vede Uniatismul ca pe o modalitate inacceptabilă de a realiza unitatea Bisericii, în contextul relațiilor dintre creștinii ortodocși și creștinii catolici, fiind convins că dialogul frățesc este singura cale posibilă spre o unitate mai mare.


"Biserica Catolică, Bisericile Catolice nu trebuie să intervină în afacerile interne ale Bisericii Ortodoxe Ruse, nici măcar din motive politice. Aceasta este poziția mea și cea a Sfântului Scaun, astăzi. Cei care acționează diferit nu se supun Sfântului Scaun", a spus Papa, citat de publicatia Orthodoxie, care ofera si un material video in acest sens, publicat de Biserica Catolica.

Comentarii

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01636 sec - PID: 2329