43

În perioada 19 - 23 aprilie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop VINCENTIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, in Slobozia va avea loc  o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului „Izvorul Tămăduirii” al străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

"În cetatea Sloboziei va veni și va aduce multă binecuvântare pentru credincioșii Eparhiei, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Agapia Nouă, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei", se arata intr-un comunicat emis de Biroul de presa eparhial.


Icoana de la Agapia Noua - Un pelerinaj pe ruta Piatra Neamt-Slobozia, sub egida Sfintilor Voievozi

Astfel renumita Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului - o icoana bizantină a Maicii Domnului numita "Povăţuitoarea" - va ajunge in Manastirea istorica Sfintii Voievozi a Sloboziei, provenind dintr-o manastire, situata la aproape 10 km de Targu Neamt, care are deloc intamplator acelasi hram, fiind si ea inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil (Sfintii Voievozi): Manastirea Agapia Noua.

Icoana Maicii Domnului din Agapia Noua, renumita pentru minunile savarasite in urma rugaciunilor facute inaintea sa de catre cei cu credinta tare, este o pictură din secolul al XIV-lea (desi, conform altora ar fi vorba despre o icoana cu mult mai veche - vezi in randurile de mai jos), care, conform marturisirilor maicilor din manastire, "îşi păstrează nealterată frumuseţea asemănătoare cu a icoanelor atonite". 

   Din cate se stie, cu prilejul renovarii din 1858 a interiorului Bisericii Sfintii Voievozi a Manastirii Agapia, pictura a ajuns a fie realizata de catre celebrul Nicolae Grigorescu, care si-a incheiat lucrarea in anul 1861, fiindu-i comandata de catre Maica stareta de 
atunci, Tavefta Ursache. Noua pictura a facut, din sfantul lacas ridicat in secolul al XVII-lea ca o extindere a Schitului de lemn Agapia Veche unde sihastrise altadata Agapie, un loc de o valoare artistica inestimabila: icoanele atingand perfecțiunea tehnică, iar câteva dintre ele (Maica Domnului, Iisus) fiind catalogate drept opere capitale ale stilului neoclasic în arta românească, reprezentand o formă de artă apreciata ca "nemaiîntâlnită la noi până atunci", Grigorescu adaptand stilul neoclasic la propria-i viziune, pentru realizarea portretelor sfintilor, ale Mantuitorului si Maicii Domnului, pictorul plecand de la modele vii precum localnici, vizitatori, preoti etc (Foto: Iisus in Ghetsimani - pictura Manastirea Agapia).

Prin urmare, in anul 1873, stareța Tavefta s-a hotarat sa imbrace toate icoanele catapetesmei în argint. Insa aceasta nu s-a oprit aici: tot atunci, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Povatuitoarea", din Biserica Sfintii Voievozi a Manastirii Agapia Noua - despre care unele marturisiri vechi sustin ca ar fi fost chiar mai veche, renumita ca icoana "a procesiunilor", si folosita la procesiunea de pe zidurile Constantinopolului asediat de persi, in secolul al... VII-lea - a fost si ea invesmantata in vesminte de argint.

Toate acestea demonstreaza evlavia monahilor si monahiilor si a credinciosilor din toate timpurile, in fata acestei sfintei icoane, care altadata fusese daruita de un ieromonah ctitor pe nume Macarie (Bou), Manastirii Boistea pe care chiar acesta o zidise (sec XIV), mai apoi ajunsa in Manastirea Topolita (sec XVII) dupa desfiintarea Boistei si, de aici, la Manastirea Garcina, pana in 1858, cand poposeste (pana astazi), in Agapia.

   Iar in urmatoarele zile din aceasta Saptamana Luminata a Invierii Domnului... se face ca, sub obladuirea lui Dumnezeu, a Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfintilor Voievozi, aceasta renumita Icoana facatoare de minuni sa poposeasca si sa atraga - cu siguranta - in Municipiul Slobozia mii de credinciosi, atat din eparhie cat si din eparhiile si din orasele invecinate, municipiul aflandu-se la scurta distanta de Capitala - Manastirea Sloboziei, staretita de Pr. Ieromonah Arhim. Rafail (Mit), Exarh al Manastirilor din Eparhie si Vicar Eparhial, dar si initiator al acestui eveniment, avand acces direct dinspre Autostrada Soarelui - Buzau, Ploiesti si altele, dupa un program pus la dispozitie de Biroul media al Episcopiei Sloboziei si Calarasilor, pe care vi-l oferim in randurile de mai jos:

Icoana de la Agapia Noua vine in Slobozia: miercuri, 19 aprilie 2017 - Procesiune de primire

La ora 13:45 va avea loc primirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum.
La ora 14:15, după slujba de Te Deum, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, soborul de preoți și credincioșii, vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, unde sfânta icoană va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaș, spre închinare tuturor credincioșilor.

În toată această perioadă, ca bucuria să fie deplină, la Mănăstirea Slobozia se vor săvârși slujbe de Priveghere, Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.

Icoana de la Agapia Noua vine in Slobozia: VINERI, 21 aprilie 2017 - IZVORUL TAMADUIRII

În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 09:00. La slujbă vor participa toți membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și preoți din municipiul Slobozia.

Icoana de la Agapia Noua vine in Slobozia: DUMINICA, 23 aprilie 2017 - SLUJBA ARHIEREASCA


Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 09:00, va sluji Sfânta Liturghie, înconjurat de părinții consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți ai mănăstirilor Eparhiei.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 24 aprilie 2017, orele 10:00, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Sfânta Mănăstire Agapia Nouă.

Un articol de: KSLCatalin - LONews

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
383
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.12693 sec - PID: 3699