116
Luni, 8 ianuarie, fostul Episcop ortodox de Boston, Mark (Forsberg), în vârstă de 83 de ani, s-a mutat la cele veșnice.

Slujba înmormântării va fi oficiată astăzi, vineri, 12 ianuarie 2018, la ora 18:00, în Catedrala Mântuitorului 16601 NW 77, Miami Lakes, Florida.

Născut în Detroit, Michigan, SUA, pe 2 aprilie 1934, Episcopul Mark a fost hirotonit în 1964 ca diacon și preot greco-catolic melkit. În anul următor, a fost primit în Biserica Ortodoxă.

În timpul studiilor efectuate la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vladimir, Yonkers, New York (SUA), a slujit la Biserica Ortodoxă Antiohiană Saint George, Albany, New York și ulterior la Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe din Wichita, Kansas.

După primirea în Episcopia Română a Bisericii Ortodoxe din America, Episcopul Mark de Boston a slujit la Biserica Sfântul Toma, Saint Louis, Missouri și Catedrala Ortodoxă Albaneză Sfântul Gheorghe, Boston, Massachusetts.

A fost ales Episcop în iunie 1979 și a fost hirotonit pe 10 noiembrie 1979, urmând Episcopului Ștefan [Lasko], ca Episcop al Arhiepiscopiei Albaneze a Bisericii Ortodoxe din America.

În 1984 a fost numit Episcop titular de Bethesda. În martie 1985, a fost ales Episcop de Fort Lauderdale și Episcop auxiliar al Episcopului [mai târziu Arhiepiscop] Dimitrie de Dallas și Sud, o poziție pe care a păstrat-o până când a fost din nou numit Episcop Titular de Bethesda, în martie 1991.

Episcopul Marc a avut calitatea de Administrator al Eparhiei de Midwest, pentru o perioadă scurtă, la sfârșitul anilor 1980. La 21 martie 2001, s-a retras din funcție, cu titlul de fost Episcop de Boston.

Dumnezeu să-l odihnească împreună cu sfinții Săi!
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01121 sec - PID: 18749