55
Foto: Casa Regala a Romaniei - blazon
Licenta de utilizare: Răzvan Pala [CC BY 3.0], via Wikimedia Commons

Comunicat remis Lacasuri Ortodoxe, de Secretariatul Majestății Sale Regelui:

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat:
Comemorarea eroilor de la Mărăşeşti 

Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor lua parte, la Biserica Ortodoxă din Săvârşin, duminică, 6 august 2017, la ora 12.30, la o slujbă de pomenire a eroilor care şi-au pierdut viaţa pe Câmpul de la Luptă de la Mărăşeşti. Se vor ridica rugăciuni pentru Regele Ferdinand Întregitorul şi pentru Regina Maria, „Mama Răniţilor”.


Ceremonia religioasă va fi oficiată în prezența Înalt Preasfinției Sale Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Toți cei care doresc să ia parte sunt bineveniți la Biserica Ortodoxă din Săvârșin, pentru a fi alături de Familia Regală la această importantă comemorare pentru națiunea română. Accesul presei este liber. 


Marea bătălie de la Mărăşeşti a început în ziua de 6 august 2017 şi este considerată astăzi cea mai importantă acțiune militară românească din timpul Primului Război Mondial.

Bătălia a durat zece zile și a lăsat în memoria societății românești legenda actelor de vitejie ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat și generalului Eremia Grigorescu. Atunci a fost lansată legendara expresie „Pe aici nu se trece”!

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
135
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.09193 sec - PID: 2346