315

Lecție catehetică demonstrativă la Parohia Fetești Gară I

Publicat în urmă cu 3 luni, în Fetesti Gara I, de

În data de 3 august 2018 a avut loc la Parohia „Sfinții Arhangheli”- Fetești Gară I, din municipiul Fetești, Protopopiatul Fetești, întâlnirea catehetică demonstrativă lunară.

Cateheza a fost susținută de către Preacucernicul Preot Manolache Victor și s-a bucurat de  participarea unui număr de 40 de copii, tineri și adulți alături de Preacucernicii Preoți ai Cercului Catehetic Fetești.

Tema catehezei a fost „Adormirea Maicii Domnului”, temă dezbătută cu mult interes de toți participanții.


Preacucernicul Părinte a început lecția cu informații referitoare la post, făcând astfel referire la postul care precede sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

A urmat o expunere a sărbătorilor închinate Maicii Domnului, pe care Preacucernicul Părinte a făcut-o împreună cu cei de față.

Întâlnirea a continuat cu discuțiile privind îmbunătățirea modului de organizare și desfășurare a întâlnirilor catehetice.

 

A consemnat Preot Alecu Vasile, responsabil cu activitatea catehetică la Protopopiatul Fetești


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01014 sec - PID: 11740