146

Activitate catehetică la Parohia Cocora. Tema: Despre Virtuți

Publicat în urmă cu 6 luni, în Cocora, de

Joi, 24 mai 2018, în cadrul cercului pastoral numărul 8, s-a desfăşurat activitatea catehetică la Parohia Cocora având ca temă virtuțile creștine, prezentată de părintele Petre Tudorel în colaborare cu părintele Filip Alexandru, preoți slujitori la parohia Cocora.

La cateheză au participat 20 de copii din  parohie, cu vârste între 12 şi 15 ani.

Ca asistenți invitați au participat, din partea Protopopiatului Slobozia, părintele Alexandru Oancea responsabil catehizare și preoții slujitori la parohiile din cadrul cercului pastoral nr.8.

Cateheza a fost organizată în două secțiuni: prima a vizat fixarea temei tratate la întâlnirea anterioară cu micii cateheți, respectiv „Fericirile”, iar cea de-a doua transmiterea unor noi cunoștințe sub titlul „Despre Virtuți”.

Ambele secțiuni au fost susținute pe fundalul unor imagini și citate proiectate în format power point.

Tinerii cateheți au răspuns întrebărilor primite în prima parte a activității, reușind să completeze integrama ce a dat titlul temei propuse.

Pe parcursul catehezei, copiii au primit și rezolvat fișe de lucru, pe echipe, prezentând la final sfaturi și soluții pentru exersarea virtuților prin fapte de credință.

Activitatea a debutat și s-a încheiat cu rugăciune rânduită, iar înainte de a merge la casele lor copiii au primit câte o iconiță din partea Protopopiatului și au fost invitați la o gustare desert, de către organizatori.

 

A consemnat, preot Alexandru Oancea

Trimite
Powered by InterChat

π 0.00808 sec - PID: 13875